Inter Cars Romania

Portugalia

[symple_divider style=”solid” margin_top=”20″ margin_bottom=”20″]

Destinația VIP Club Platinum de anul acesta a fost exceptionala Portugalia cu a ei istorie bogată și plaje scăldate în briza oceanului Atlantic.

Vila Galé Cerro Alagoa a fost hotelul gazdă pe toată perioada sejurului .Situat în inima oraşului Albufeira, aproape de aproape de plaja Pescadores şi la câţiva paşi de restaurante şi baruri cu specific portughez, complexul hotelier este echipat cu o piscină interioară încălzită în stil lagună, cadă cu hidromasaj și saună. De asemenea, există două piscine în aer liber, pentru copii şi adulţi.

Specificul mediteranean al bucătăriei tradiționale portugheze a fost tema de bază a restaurantului hotelului, în special mâncărurile cu specific marin, însă nu au lipsit și elementele de bucătărie internațională din meniu.

Plaja Pescadores, situată în vecinătatea hotelului a oferit prilej de bronz în fiecare zi a săptămânii însă pentru că o astfel de zonă oferă multe de văzut, am avut ocazia să mergem în câteva excursii, după bunul plac.

Una din ele a fost o excursie organizată, cu barca, pe partea vestică a litoralului Albufeirei. Toată lungimea coastei este presărată cu plaje izolate și formațiuni stâncoase sculptate de valurile mării, dintre care unele au forme și nume cunoscute, ca elefantul sau leul.

O altă destinație vestică a fost prin stațiunile Portimao și Lagos cu finalizarea traseului în cel mai Sud-Vestic punct al Europei. Acolo s-a vizitat fortăreața din Sagres, o impresionantă construcție plasată pe stâncile amenințătoare ale golfului Sagres.  Locația în sine a fost timp de secole unul din punctele strategice maritime ale Portugaliei și punctul de trecere al multora din vasele care au descoperit teritorii noi în epoca de aur a exporării coloniale. La scurtă distanță de fortăreață  tronează încă farul din Capul Sf. Vincentiu, deasupra valurilor învolburate ale Oceanului Atlantic.

Cine a dorit să viziteze și Spania a putut opta pentru excursia către Sevilia. Fiind situat la doar 230 km, orașul principal al Andaluziei este considerat centrul artistic, cultural, financiar, economic și social al sudului Spaniei drept urmare, a fost o destinație foarte apreciată. Tot pe partea estică, doritorii de adrenalină și senzații tari au putut opta pentru un off road safari cu retur cu barca pe râul Guadiana ce marchează granița dintre Portugalia și Spania în zona Sud – Estică a țării

În final, la doar câțiva kilometri de hotel este situată Zoo Marine din Algarve. Parcul acvatic oferă cu regularitate spectacole cu delfini, foci și lei de mare dar și cu păsări tropicale și prădătoare pe care le-am urmărit cu delectare.

Locația, mâncarea deosebită și multitudinea de activități avute la dispoziție au făcut ca grupul VIP Platinum al Inter Cars să aprecieze această destinație și așteptăm să ne reîntâlnim în una din destinațiile VIP Club ale anului viitor.