Inter Cars Romania

Gold 2019

 

Turcia – VIP GOLD: 12.000 PUNCTE

Atinge pragul de 12.000 puncte și poți petrece un sejur de neuitat în Turcia


 

Puțină lume conștientizează că doar 3% din teritoriul Turciei se află în Europa și restul de 97% este în Asia. Cu toate acestea, Turcia este o țară europeană din multe puncte de vedere. Legăturile dintre culturile noastre, ca urmare a interacțiunii de-a lungul secolelor, au făcut chiar să preluăm cuvinte ca “bacșiș” sau “tutun”, împreună cu obiceiurile aferente. Pe langă preluarea unor cuvinte sau obiceiuri cum ar fi consumul de cafea, turcii ne-au adus și conceptul de all inclusive, pe care nu l-au inventat dar l-au dus la un alt nivel. Acum, printre cele mai vizitate destinații de vacanță este Turcia, în special zona Antalya. Antalya este cel mai mare oraș de pe coasta mediteraneană turcească și este unul dintre centrele așa-numitei Riviere Turcești. Începând cu anii 1970 s-au demarat o serie de proiecte de investiții care au avut ca efect o dezvoltare uriașă a turismului în zonă. În momentul de față, Turcia este lider la capitolul servicii turistice, cu opțiuni de ultra-all inclusive și cu facilități impresionante. Dacă doriți o săptămână de relaxare și răsfăț, Turcia este alegerea ideală.

Cateva informații interesante despre Turcia:
• În 2014, Turcia a fost pe locul 6 mondial în privinta numărului de turiști. În total 42 milioane de turisti au vizitat țara în acel an;
• Turcia are peste 436 plaje marcate “blue flag”, a doua după Spania, din 50 țări. Plajele primesc “blue flag” dacă îndeplinesc standarde stricte privind calitatea apei și a curățeniei;
• După germani, nu rușii ci georgienii sunt a doua naționalitate ca număr, ce vizitează teritoriul turcesc. Rusia ocupa doar locul 8;
• În 2014 zona Antalya avea peste 500 de hoteluri de 4 sau 5 stele și atragea peste 35% din turistii veniți în Turcia.

Vă așteptăm in VIP CLUB GOLD pentru un sejur memorabil alături de Inter Cars România.

 

Pentru mai multe detalii privind regulamentul de anul acesta vă rugăm să apăsați butonul de mai jos.

regulament_img